Fumez...Deci Sunt Cool!

Cică 31 Mai e ziua mondială fără tutun, ziua în care fumătorii sunt mai bogaţi şi nefumătorii pot ieşi cu încredere în localurile publice, ziua în care toţi ar trebui să respirăm mai sănătos. Asta în cazul în care poţi substitui ţigara de la cafeaua de dimineaţă cu altceva.

Foarte multe cunoştinţe fumează, fie că sunt prieteni, membri ai familiei lărgite, colegi, inamici la FIFA. Şi fumează frate până se coace plămânu’ în ei şi buzunarul se subţiază în mod vădit. Dă-o dracului de mâncare, ţigări să fie! Şi totuşi, care e motivul ce îi determină să fumeze? Stresul, slăbiciunea psihică, dorinţa de a intra într-un anturaj select?

Ştiu doar cum am început eu. Toţi colegii de facultate fumau ca dracii. Dimineaţa în drum spre cursuri, dimineaţa în bar (care cursuri măh?), la prânz în bar, pe stradă, în clasă, în cămin, în club, acasă, în timpul nopţii ca să meargă bine cu apa sau zeama de varză după cazuri extreme.

Văzând eu cum stă treaba, încercând să mă adaptez noului trend, am cerut o ţigară unui prieten, ca să explorez tainele inhalării fumului, mizând pe reacţiile euforice postmergătoare. Pe dracu euforie, căci duhneam tot a uzină şi fumegam cât un crematoriu. Hulpavii ăştia de lângă mine mă serveau necondiţionat, citind în mine un virtual cumpărător de pachete canceroase, bineînţeles cu scopul de a le distribui frecvent câte o ţigaretă. Şi după ce românul a deprins obiceiul maladiv, hopa că adevărul lor prindea substanţă: “Băi frăţie, dă bă şi mie o ţigare! Gogule, ai o ţigare? Oooo avem ţigări! Nu iei mă şi tu un pachet dracului, hai ia nu mai fi chitră, s-avem şi noi ce fuma!”

Cum să nu iei ţigări când anturajul te respectă atât de mult? Şi parcă erai mai interesant la bar cu ţigara aprinsă, parcă mai repede sărea combinaţia cu gagica tâmpă de la masa alăturată când îţi cerea un foc, încrederea creştea la ouă şi plictiseala o înlăturai imediat prin gesturile aprinderii unei ţigarete fantastice! Uite aşa vă fac poftă ăstora care citiţi! Pachetele se succedau cu repeziciune, şi momentul plecării în oraş culmina cu trecerea pe la magazinul din colţ pentru o binemeritată resursă antiplictiseală.

Orice cauză are şi un efect şi acestea nu întârziau să apară: duhoare constantă de uzinar părăsit de nevastă, lipsa poftei de mâncare, amigdale înfuriate zbierând în fiecare dimineaţă, mâzgă printre dinţii galben-pietrificaţi, oboseală accentuată. Aşadar, unde mai era distracţia? Hmmm! Parcă nu mai păream atât de sofisticat în şubrezeala mea, cuvintele se amestecau cu gustul amar de pe papile, nu mai simţeam bucuria savurării unei fasole cu ciolan afumat, iar celebra gumă de mestecat întărea simptomatic afecţiunea gastro-intestinală incipientă.

Şi de câte ori n-am crezut că o ţigară îmi poate rezolva problemele! Şi tot de atâtea ori m-am înşelat. Au urmat încercări nereuşite de a renunţa la fumat, însă nu am putut ceda influenţei anturajului pentru ca psihicul meu slab mă judeca pentru poziţia mea contrară. Uneori exagerările îmi dădeau metabolismul peste cap, şi astea erau singurele momente în care vroiam să zic GATA!

De un an şi jumătate nu am mai fumat! Nu pentru că aveam probleme de sănătate, nu pentru că mi-am schimbat anturajul, sau pentru economii însemnate, ci pentru că NU AM VRUT SĂ MAI FUMEZ. Am pus punct, fără pastile, plasturi, substituenţi, injecţii, gânduri despre fumat. Pur şi simplu nu m-am mai gândit la ţigară, încercând să îi dovedesc psihicului că se înşeală în privinţa mea. Şi până acum am avut dreptate. Prietenii au început să-mi susţină cauza, să mă felicite pentru voinţa de fier, deci anturajul încă mă accepta, ba mai mult, simţeam o stimă neînţeleasă faţă de puterea mea de a stopa viciul.

Şi acum cred că fumatul a fost o mare prostie în viaţa mea, un rău deloc necesar, un inutil mod de a-ţi arăta superioritatea faţă de ceilalţi. Nu eşti deloc interesant dacă fumezi! Am început să urăsc fumul de ţigară din jurul meu, încerc să evit locurile în care se fumează, ba chiar şi persoanele.

Acum eu sunt cel care îşi construieşte anturajul şi îmi rezerv dreptul de a-mi selecta oamenii pe care îi vreau alături de mine, chiar şi pe considerentul ăsta pueril şi şocant de nociv. Îmi place să simt parfumul hainelor de-a lungul întregii zile, să ştiu că apa de colonie încă are efect după 12 ore, să duc lingura la gură fără să simt miros de ţigară pe degete, să savurez un fruct bucurându-mă ca un copil de gustul nealterat de scârba fierii din gură.

Râd ironic şi răutăcios când cineva îmi oferă o ţigară, am mult mai multă încredere în mine acum. Nu mai sunt atât de stresat, nu mai caut scuze patetice, am devenit NEFUMĂTOR! Ah şi ce înfumurat mă simt! Ba nu! Urât cuvânt! Mă simt mândru că am reuşit să trec singur peste perioada asta nefericită!

În dimineaţa asta am ieşit alături de colegi la o “pauză de ţigară”. În timp ce ei îşi aprindeau cu nesaţ voluptoasele cancerigene, eu mă delectam cu un Snickers şi o banană coaptă. Aşadar…eh, argumentele mele pălesc în faţa poftei de nicotină.
“- Îţi dau o ţigară?” mă întreabă Rareş testându-mi statornicia.
“- Dacă vrei Snickers, du-te şi cumpără-ţi! Vine bonus şi cu o doză de energie pe lângă miligramele tale de gudron”.

Nu mai încerc să determin pe nimeni să renunţe la fumat. Am nenumărate exemple pe lângă mine. Ştiu că ţine doar de voinţa fiecăruia, de sănătatea lor mentală în primul rând. Sunt unii care afirmă că pot renunţa lejer la fumat, doar că n-o fac pentru că le place să fumeze. FALS! Nu se pot lăsa de fumat şi caută ieşiri din corzi pe care nici ei nu le cred! Toţi inventează pretexte lamentabile. Fumez fiindcă am draci şi ţigara e singura ieşire, ţigara e singura mea bucurie de dimineaţă, prânz, după-amiază, seară, noapte, fumez fiindcă sunt stresat, am examene, teste de viaţă, teste de rezistenţă la locul de muncă, fumez să fiu cool, să ies în evidenţă prin stilul meu controversat, fumez pentru că astfel pot scăpa de kilogramele în plus, fumez pentru a mă integra în compania unor prieteni mai mult sau mai puţini loiali, fumez pentru că n-am personalitate şi mă las condus şi dus de nas de cei din jurul meu!

Hah! Şi nu-i nimic mai murdar decât să-ţi săruţi gagica ce tocmai a tras o ţigară în plămân, şi pute ca locomotiva începutului de secol trecut. Şi gustul limbii ei decapitează prospeţimea unei trăiri intense. Hainele, pielea, părul ei duhnesc a Kent ori Marlboro şi tu visai s-o bagi în aşternutul tău proaspăt spălat şi primenit cu Lenor cu aromă de vanilie. Nu-i de mirare că mulţi bărbaţi îşi perpelesc rapid consoartele şi-apoi tot ele fac nazuri că nu sunt satisfăcute şi îndestulate! De unde şi vânătăile! Nevastă-mea e nefumătoare …şi o sărut cu plăcere!

Concluzia mea este suficient de clară, poate n-am punctat toate dezavantajele fumatului, poate multora li se pare ilar, însă personal mă bucur că voi îmbătrâni mai greu decât ceilalţi şi sunt fericit când după o zi de muncă îmi pot îmbrăţişa soţia fără să resimt repulsia ei faţă de putoarea respingătoare a hainelor mele, a pielii, a părului. Dacă spuneţi NU fumatului? IDGAF! Fumaţi-vă şi creierii numai ca să fiţi cool!