Fumez...Deci Sunt Cool!

Cică 31 Mai e ziua mondială fără tutun, ziua în care fumătorii sunt mai bogaţi şi nefumătorii pot ieşi cu încredere în localurile publice, ziua în care toţi ar trebui să respirăm mai sănătos. Asta în cazul în care poţi substitui ţigara de la cafeaua de dimineaţă cu altceva.

Foarte multe cunoştinţe fumează, fie că sunt prieteni, membri ai familiei lărgite, colegi, inamici la FIFA. Şi fumează frate până se coace plămânu’ în ei şi buzunarul se subţiază în mod vădit. Dă-o dracului de mâncare, ţigări să fie! Şi totuşi, care e motivul ce îi determină să fumeze? Stresul, slăbiciunea psihică, dorinţa de a intra într-un anturaj select?

Ştiu doar cum am început eu. Toţi colegii de facultate fumau ca dracii. Dimineaţa în drum spre cursuri, dimineaţa în bar (care cursuri măh?), la prânz în bar, pe stradă, în clasă, în cămin, în club, acasă, în timpul nopţii ca să meargă bine cu apa sau zeama de varză după cazuri extreme.

Văzând eu cum stă treaba, încercând să mă adaptez noului trend, am cerut o ţigară unui prieten, ca să explorez tainele inhalării fumului, mizând pe reacţiile euforice postmergătoare. Pe dracu euforie, căci duhneam tot a uzină şi fumegam cât un crematoriu. Hulpavii ăştia de lângă mine mă serveau necondiţionat, citind în mine un virtual cumpărător de pachete canceroase, bineînţeles cu scopul de a le distribui frecvent câte o ţigaretă. Şi după ce românul a deprins obiceiul maladiv, hopa că adevărul lor prindea substanţă: “Băi frăţie, dă bă şi mie o ţigare! Gogule, ai o ţigare? Oooo avem ţigări! Nu iei mă şi tu un pachet dracului, hai ia nu mai fi chitră, s-avem şi noi ce fuma!”

Cum să nu iei ţigări când anturajul te respectă atât de mult? Şi parcă erai mai interesant la bar cu ţigara aprinsă, parcă mai repede sărea combinaţia cu gagica tâmpă de la masa alăturată când îţi cerea un foc, încrederea creştea la ouă şi plictiseala o înlăturai imediat prin gesturile aprinderii unei ţigarete fantastice! Uite aşa vă fac poftă ăstora care citiţi! Pachetele se succedau cu repeziciune, şi momentul plecării în oraş culmina cu trecerea pe la magazinul din colţ pentru o binemeritată resursă antiplictiseală.

Orice cauză are şi un efect şi acestea nu întârziau să apară: duhoare constantă de uzinar părăsit de nevastă, lipsa poftei de mâncare, amigdale înfuriate zbierând în fiecare dimineaţă, mâzgă printre dinţii galben-pietrificaţi, oboseală accentuată. Aşadar, unde mai era distracţia? Hmmm! Parcă nu mai păream atât de sofisticat în şubrezeala mea, cuvintele se amestecau cu gustul amar de pe papile, nu mai simţeam bucuria savurării unei fasole cu ciolan afumat, iar celebra gumă de mestecat întărea simptomatic afecţiunea gastro-intestinală incipientă.

Şi de câte ori n-am crezut că o ţigară îmi poate rezolva problemele! Şi tot de atâtea ori m-am înşelat. Au urmat încercări nereuşite de a renunţa la fumat, însă nu am putut ceda influenţei anturajului pentru ca psihicul meu slab mă judeca pentru poziţia mea contrară. Uneori exagerările îmi dădeau metabolismul peste cap, şi astea erau singurele momente în care vroiam să zic GATA!

De un an şi jumătate nu am mai fumat! Nu pentru că aveam probleme de sănătate, nu pentru că mi-am schimbat anturajul, sau pentru economii însemnate, ci pentru că NU AM VRUT SĂ MAI FUMEZ. Am pus punct, fără pastile, plasturi, substituenţi, injecţii, gânduri despre fumat. Pur şi simplu nu m-am mai gândit la ţigară, încercând să îi dovedesc psihicului că se înşeală în privinţa mea. Şi până acum am avut dreptate. Prietenii au început să-mi susţină cauza, să mă felicite pentru voinţa de fier, deci anturajul încă mă accepta, ba mai mult, simţeam o stimă neînţeleasă faţă de puterea mea de a stopa viciul.

Şi acum cred că fumatul a fost o mare prostie în viaţa mea, un rău deloc necesar, un inutil mod de a-ţi arăta superioritatea faţă de ceilalţi. Nu eşti deloc interesant dacă fumezi! Am început să urăsc fumul de ţigară din jurul meu, încerc să evit locurile în care se fumează, ba chiar şi persoanele.

Acum eu sunt cel care îşi construieşte anturajul şi îmi rezerv dreptul de a-mi selecta oamenii pe care îi vreau alături de mine, chiar şi pe considerentul ăsta pueril şi şocant de nociv. Îmi place să simt parfumul hainelor de-a lungul întregii zile, să ştiu că apa de colonie încă are efect după 12 ore, să duc lingura la gură fără să simt miros de ţigară pe degete, să savurez un fruct bucurându-mă ca un copil de gustul nealterat de scârba fierii din gură.

Râd ironic şi răutăcios când cineva îmi oferă o ţigară, am mult mai multă încredere în mine acum. Nu mai sunt atât de stresat, nu mai caut scuze patetice, am devenit NEFUMĂTOR! Ah şi ce înfumurat mă simt! Ba nu! Urât cuvânt! Mă simt mândru că am reuşit să trec singur peste perioada asta nefericită!

În dimineaţa asta am ieşit alături de colegi la o “pauză de ţigară”. În timp ce ei îşi aprindeau cu nesaţ voluptoasele cancerigene, eu mă delectam cu un Snickers şi o banană coaptă. Aşadar…eh, argumentele mele pălesc în faţa poftei de nicotină.
“- Îţi dau o ţigară?” mă întreabă Rareş testându-mi statornicia.
“- Dacă vrei Snickers, du-te şi cumpără-ţi! Vine bonus şi cu o doză de energie pe lângă miligramele tale de gudron”.

Nu mai încerc să determin pe nimeni să renunţe la fumat. Am nenumărate exemple pe lângă mine. Ştiu că ţine doar de voinţa fiecăruia, de sănătatea lor mentală în primul rând. Sunt unii care afirmă că pot renunţa lejer la fumat, doar că n-o fac pentru că le place să fumeze. FALS! Nu se pot lăsa de fumat şi caută ieşiri din corzi pe care nici ei nu le cred! Toţi inventează pretexte lamentabile. Fumez fiindcă am draci şi ţigara e singura ieşire, ţigara e singura mea bucurie de dimineaţă, prânz, după-amiază, seară, noapte, fumez fiindcă sunt stresat, am examene, teste de viaţă, teste de rezistenţă la locul de muncă, fumez să fiu cool, să ies în evidenţă prin stilul meu controversat, fumez pentru că astfel pot scăpa de kilogramele în plus, fumez pentru a mă integra în compania unor prieteni mai mult sau mai puţini loiali, fumez pentru că n-am personalitate şi mă las condus şi dus de nas de cei din jurul meu!

Hah! Şi nu-i nimic mai murdar decât să-ţi săruţi gagica ce tocmai a tras o ţigară în plămân, şi pute ca locomotiva începutului de secol trecut. Şi gustul limbii ei decapitează prospeţimea unei trăiri intense. Hainele, pielea, părul ei duhnesc a Kent ori Marlboro şi tu visai s-o bagi în aşternutul tău proaspăt spălat şi primenit cu Lenor cu aromă de vanilie. Nu-i de mirare că mulţi bărbaţi îşi perpelesc rapid consoartele şi-apoi tot ele fac nazuri că nu sunt satisfăcute şi îndestulate! De unde şi vânătăile! Nevastă-mea e nefumătoare …şi o sărut cu plăcere!

Concluzia mea este suficient de clară, poate n-am punctat toate dezavantajele fumatului, poate multora li se pare ilar, însă personal mă bucur că voi îmbătrâni mai greu decât ceilalţi şi sunt fericit când după o zi de muncă îmi pot îmbrăţişa soţia fără să resimt repulsia ei faţă de putoarea respingătoare a hainelor mele, a pielii, a părului. Dacă spuneţi NU fumatului? IDGAF! Fumaţi-vă şi creierii numai ca să fiţi cool!

Un Altfel de 1 MAI

După pleiada de invective sintetizate în postarea anterioară, adresate în principal celor care nu se regăsesc, revin în a descrie însemnătatea primei zile de mai, aşa cum se manifestă în spiritul meu de 6 ani încoace.
Întorcându-mă în timp, în 2005, nepăsarea era singura stare ce îmi liniştea firea zbuciumată din ultimele luni. Îmi regăsisem pofta pentru muzica aromată „ninety four flava”, redescoperisem gustul berii pe treptele unei scări de bloc, o ţigară neoplazică la o conversaţie cu prietenii adevăraţi (nu ăia din lista de mesenger) despre noul album vechi al lui Pete Rock (& C.L. Smooth) contrastând cu ultima capodoperă a lui Lil Wayne.

Trăiam o linişte dulce, un ropot de tăcere, înfulecam plăceri ca o hienă avidă după o îndelungată secetă sufletească. Nu mă mai bucurasem de multă vreme de astfel de zile. 1 Mai căpăta alte conotaţii în acel an şi rezonanţele religioase îi atribuia o importanţă colosală, cinstind cea mai puternică sărbătoare de peste an, Paştele.

Nu existau planuri pentru că zădărnicia lor mă dezgusta, şi, privind înapoi, către decepţiile neîmplinirii lor sau a aşteptărilor mult prea ridicate legate de ele şi pierdute pe hârtie, doream ca de data asta să risc prin nepăsare, indiferenţă şi să las totul la voia întâmplării. În seara dinainte nu am luat lumină, nu mi-aduc aminte să fi ieşit pe undeva, să particip la slujba Învierii sau să dovedesc în văzul lumii ipocrite, credinţa pe care o simt doar în conştiinţă. Şi totuşi, a doua zi, un apel telefonic mi-a confirmat starea de binedispunere, la capătul celălalt fiind un bun prieten care îmi deschidea poteca spre câteva halbe de onoare. Patima spumei îmi lăsa apă în gură şi n-am stat mult pe gânduri.
“- Man! Noi ne strângem în Talii!”

Era barul preferat, unul dintre puţinele care mai vindea bere din dozator la halbă de sticlă, pe un preţ de nimic. Atmosferă de sărbătoare, soare, voie bună, glume seci, poante ironice, ocheade către noile cunoştinţe, “Salut! Salut! Ce faci? Bine!”, simple presupuneri că toţi se simt în regulă, degajaţi de cotidianul nefiresc de tern. Exact tiparul pe care mi-l doream. Şi-n constelaţia după-amiezii silenţioase, hazardul prinde forme, nepăsarea pare că se năruie, pacea universală se rupe, se aprinde şi dorinţa se materializează inedit în subconştient. Şi apare EA!

Nu mai ştiu cât de blazat îmi impuneam să fiu în acele momente, dar prezenţa ei nu m-a lăsat indiferent. O dată cu ea aveam să descopăr că uneori viaţa are sens dincolo de nepăsare. O ştiam din vedere, dar nu schimbasem mai mult de 5 cuvinte, şi alea de complezenţă. S-a aşezat la masă zâmbitoare, chiar lângă mine, probabil pentru că îi inspiram mai multă încredere decât ceilalţi, puşi pe şotii şi pe ironii nebănuite. Departe de gânduri ascunse, malefice, am răspuns calm, cu o politeţe necaracteristică, întrebărilor simple, curate, inocente pe care mi le adresa în tentativa de a-mi testa seriozitatea. Recunosc că m-am înfruptat cu dulceaţa sclipirilor din ochii ei mici şi mi-am rumenit fruntea cu obrajii ei ispititori. Parcă mi-era greu să disimulez, să mă prefac mârşav şi mi-am zis că n-am nimic de pierdut dacă intru în jocurile ei copilăreşti, amicale, pe alocuri cenzurate.

Şi totul a culminat cu momentul în care soarele, ca să păstrăm analogiile, şi-a luat rămas bun lăsând loc luminilor oraşului să tragă cortina peste ziua aproape perfectă, înviorând noaptea şi învăluindu-mă într-un sărut suspendat pentru totdeauna în timp, precum un icon intangibil, de nepreţuit, care peste ani urma să devină o referinţă considerabilă. Nu vă imaginaţi bliţuri, confetti, artificii şi petarde, efecte speciale desprinse din filmografia lui Roland Emmerich. A fost natural, cât se poate de normal, şi de atunci am început să respir alt aer, să-mi desenez alte ţinte, să-mi luminez alte scopuri şi să-mi conturez o identitate pe care visam s-o dobândesc. Mi-au plăcut multe la ea, am aflat multe calităţi pe care nu vreau să le expun public într-un exces de patetism.

“Cum vă înţelegeţi?” suna destul de ameninţător, un fel de obişnuinţă molipsitoare, silită, dependentă parcă de un acord între părţi. Când întâlneşti diversitate, acel diferit la care năzuieşti, întrebarea asta e mai mult decât retorică. Iar în răspunsul evaziv „Bine”, se adunau momente unice, cuvinte entuziaste, pasiuni nesaturate de mintea cotropitoare.

Eşti în siguranţă când ai pe cineva lângă tine şi când loialitatea este mai presus de neprevăzutul nefast telenovelistic, şi mereu celebrăm prima noastră zi de Mai, distanţaţi şi distanţi de furnicarea comună şi anestezică a populaţiilor mumificate de exodul către mare, către degradarea generală de pe litoralul patologic, altădată perla Europei răsăritene, către desfrâul dezonorant şi dezumanizat devenit tradiţie.

Suntem abia la început, e primul fel doar, o să-l folosim căci am primit har, nu ne vom irosi în zadar chiar dacă drumul e sinuos şi trăim printre oameni. Te iubesc! Chiar dacă ți-am mai spus că sună modest și naiv. Îmi place să ne desenăm pașii împreună, sperând că ne vom continua calea chiar și dincolo în eternitate. Ne vom aminti mereu acel MAI de poveste care m-a făcut să renasc precum cântecul lui Common Sense, scuturându-mă de praf. 1 Mai este al nostru și îl vom păstra mai presus de inele, conexiuni, dovezi de dragoste. Te sărut, chiar dacă nu mai suntem în spate la prefectură!

Un Fel De...Unu Mai

Ce înseamnă pentru noi 1 Mai? La drept vorbind, reprezintă ziua internaţională a muncii, zi pe care o sărbătorim NU prin muncă, ci prin lene metastatică. 1 Mai din acest an n-are nici o însemnătate trândavă, deoarece duminica, prin definiţie, este ziua în care şi gunoierii se spală, clubeţii merg la biserică rugându-se pentru bani de buzunar, fiindcă urmează o nouă săptămână de clubing, tatuaţii nu mai aglomerează sălile de fitness şi nările cu prafuri fiindcă oferă o pauză organismului solicitat, iar eu mă delectez în compania somnului de frumuseţe până pe la orele amiezii.

Ca definiţie generală şi în accepţiunea multora, 1 Mai este ziua progresului ştiinţei şi tehnicii, ziua celebrării muncii intelectuale şi a culegerii roadelor acesteia de pe urma invenţiilor şi inovaţiilor care au dus lumea în haosul informatic fără de mântuire.

1 Mai e aşteptat cu interes şi căldură frenetică de mulţi schizofrenici, în speţă copii tulburaţi emoţional şi tulburi la privire, iritaţi de rutina apăsătoare, dornici să schimbe ceva şi al căror motto e Carpe Diem, mai exact fute-ţi viaţa cât poţi de adânc şi astfel o să scapi de realitate.

Copiii ăştia, îmi place mie să le spun „nesupravegheaţi”, măsluiesc o scutire două, şi un carnet de note sau după caz portofelul tăticului forjor, şi hop-ţop din senin, se urcă în trenul spre clasica destinaţie a tinerilor fără viitor şi frustraţi din cale-afară, Vama Veche. A pleca la mare de 1 Mai este în trend. Fie că pleacă cocalarii cu cele câteva piţi pizdofrenice, fie că pleacă turbaţii inflamaţi de substanţe interzise, cert e că pe nisipul vămii se întâlnesc deopotrivă alcoolişti vodcari, drogaţi caramelizaţi , violatori de zâmbete, violatori de pizdulici oloage, în general blegi şi oblojite la fofo, numai exemple de urmat ale societăţii pur româneşti.

Ai n-ai bani, pleci la mare frăţioare! Beleşti cariciul pe nisip şi te bucuri de briza răcoroasă, mănânci o singură dată în astea 3 zile cât ţine tărăşenia, asta în cazul în care măta ţi-a făcut pacheţel cu jumări că altfel, din conul penis haleală! Ţigări la greu, mahoarcă până te ia dracii, fumezi până te caci pe tine şi-ţi umfli amigdalele cât porcu’ de Crăciun. Şi bineînţeles că stocul limitat se duce dracului şi te apuci de cerşit ţigarete. Ceri una colegului, una colegei, una prietenului colegei, una vecinului de pişoar, alta cerşetorului de ţigări, până când ajungi la felaţie pentru o blestemăţie canceroasă. “Daţi-mi fraţilor o ţigarăăăăă că nu mai poooot!” Şi treaba-i serioasă! Intri în fibrilaţii, paranoia te pupă în ceafă, te mănâncă pielea, te scarpini în cur de nervi, te dai cu capul de pământ şi începi să aduni chiştoacele din nisip, să le sudezi şi să guşti orgasmica lulea precum Oana Roman izgonită de McDonalds în şaormeriile de pe Lipscani. Toată lumea fumează ţigări de căcat, alţii mai şubrezi fumează căcatul din ţigări. Pachete, pachete...foiţe, foiţe...Beznă şi lumină din belşug, stării contradictorii, veselie în paradisul ieftin, reverie pe plaja îmbâcsită de rahaţi. Vama veche în extaz. Mhm! Patetic!

Să nu mai luăm în calcul procesiunile igienei zilnice umane, care...lipsesc cu desăvârşire din programul petrecăreţului. Duşul e prohibit. N-are autorizaţie de funcţionare pe durata desfăşurării evenimentelor distractive. Şi toţi put ca morţii. Nici nu apar circumstanţe infecţioase. Bălălăul obosit pişă mădularul la boschete, apoi se întoarce în cort şi desface pacheţelul cu merinde, bagă la maţ şi se linge pe deşte de muştar, mai dă şi colegului flămând, apoi iar la boschete, se cacă liric fredonând Cargo – Noaptea Vrăjitoarelor, apoi îşi aprinde o ţigară după ce în prealabil se scobeşte în măsea fiindcă restul de hamsie îi perturbă integritatea. Apa îl trage de mânecă revoltător, dar Mircică n-are remuşcări, ce kilu’ lui!

Nu-mi place Vama Veche şi nici conceptul definitoriu zilei de 1 Mai în vamă. Nu-mi place nici trupa (aş spune că o urăsc din toţi rărunchii) dar asta e altă poveste! Nu găsesc nimic util ori constructiv în a pierde câteva zile de odihnă pentru a pleca la mare de 1 Mai. Deschiderea sezonului estival drace! Forfotă în cluburi! Bani cheltuiţi fără discernământ asta în eventualitatea în care eşti suficient de lucid încât să-ţi iei o cameră decentă. Că poţi „s-o arzi pe plajă pe panaramă” pe ţigările şi alcoolul altora. Şi dacă ai noroc bagi şi-o liniuţă pe moca şi te ridici şi-n fum, dă-l satanei de aer curat! Poţi s-o dai reggae, “yah man babylon bumboclot” dar nici dracu nu te bagă în seamă în sfera pulimii beţivăneşti. Dacă ai talent la dans poate prinzi şi vreo reptilă sioioasă s-o perpeleşti sexual în baie în club A sau B sau în ce alt pavilion ţi se scoală...Păăăi da, desigur...This is like LOL!

Mi-aduc aminte de dialogul pe care l-am purtat cu sincerul meu coleg a cărei poreclă cinsteşte cornutele:

- Băi marocanii! Tu nu ştii şie-i frumos bre!

- Ce dracu e frumos mă? Bei până te caci pe tine în vomă şi dormi în moloz! Te speli la cur dacă plouă!

- Îi aşa di fain acuolo, în chielea mia, îi supertarie man, abar n-ai tu di aldi distracţîi! Stai aicişa şî mori în paradisul ista di cacat.

- Cel puţin paradisul meu e intact!

- Acuoloşa ti faşi chişat coaii! Mă-nţieleji? Adicî ti doari la pulî di tăţi!

- Păi şi aici e cam la fel! Aşa simţi tu distracţia?

- Nooo! Gionz nu hi fraiericî! Acuoloşa ieşti tu şî maria şî dansiezi pi plajî şi baji ş-un gioint şî ti ia dracu! Înţieleji? Şî prinzi o caprî şi-o dai cu curu-n sus şi-o găuneşti di crapî plamânu-n ie!

- Sunt “straight” mă! Curat însurat şi spălat!

- Da’ nu-i aşielaşi farmic coaii! Nu ti lasî muierea da daaaa! Nu știi și pierzi bă! Iești chitros!

La un moment dat mi l-am trimis dracului să se mai sature şi el de limba lui stricată. Asta se întâmpla acum vreo doi ani. Acum bunul meu prieten a renunţat la viciul caprelor (il felicit pentru asta), şi a petrecut 1 Mai într-o atmosferă umană, cu mâncare bună, apă caldă, plimbare revigorantă (deja cuvântul ăsta mă intrigă dar sper să nu devină un subiect de amuzament printre cocalari) şi odihnă înţeleaptă. Poţi să te odihneşti făcând sport…

Cei care vor să petreacă 1 mai la mare, în vamă, vomă sau oriunde pe litoral, sunt liberi s-o facă. ÎNTÂI MAI bine v-aţi lua o carte să vă aerisiţi capetele! Şchiopilor! Dar nu sunt eu Bush să judec terorismul intelectual din jur.

Se pare că au lansat şi o sectă, declinând cuvântul auster şi autointitulându-se vamaioţi! Eh și mă doare în părul de pe piept dacă vreun răzleț vizitator al blogului meu se simte atacat principial de ce am scris eu în acest post. Nu am vrut să-i lezez integritatea defăimând stațiunea cu pricina, care de fapt e un sat pescăresc abandonat acum mai bine de câteva decenii și repopulat acum vreo câțiva ani, cu tinerii studenți “homeless”, amatori de distracții bolnave, nocive, fără substanță creatoare și pline de căcat colectiv. Ai și secțiune de comentarii unde poți să înjuri cât te țin corzile fiindcă oricum îți șterg postul și-ți dau un IGNORE cât caps locku’ de enervant.

Ceilalţi români, care nu se pretează la o călătorie până la mare, ies la un grătar cu mititei, cefuţă de purceluş sintetic, ciocănele de puiuţ dopat, q-packuri de bere la 2 jumate’, fac burţile tanana, fălcile doldora cu friptane şi a doua zi la fitness în măduva calului că ne-am învrăjbit în calorii! Să vezi bule la gurile lor neastupate, toți la iarbă verde cu boxele mașinilor în blana țigănelilor lăutărești specifice! Românisme tipice! Odată am fost la barbecue cu semințe! Și i-am leșinat în salivă pe maimuțoii bronzați, dă-le doamne cuget!

Ne vedem la anul de 1 Mai într-o vamă cu bun simț! Fără mizerie! PIS!