Îmi număr vacanţele pe degetele unei mâini şi tot îmi mai rămân (degete) aşa că, VACANŢA, este cea mai mare bucurie pe care o am într-un an. Mult mai mare decât o victorie tunară în faţa lui Celski.
Destinaţia din acest an a fost PARALIA-KATERINI, una din destinaţiile preferate de români acum câţiva ani. Exodul către exotism i-a făcut pe românii de rând să aleagă în acest an Costineşti, Mamaia sau Nisipurile de Aur, iar pe românii de rând înstăriţi, Italia, Turcia, Croaţia, asta din mărturisirile lor, considerând Grecia de azi o mare tavernă ce nu le mai oferă suporţi de distracţie şi privelişti divine. Plus criza pe care Proteveul o accentuează dramatic, cu un iz de invidie, alungând turiştii spre destinaţiile mai sus menţionate. Cât despre aia mai săracii ce-o ard prin Bahamas sau Republica Dominicană, le urez mult succes în lupta cu Fiscul.
Plaja oraşului Katerini, căci practic asta înseamnă, se află la maxim 10 km de centrul oraşului şi conform ghidului imbecil din alţi ani, reprezintă perla ţinutului Pieria, situată la poalele Olimpului, asta ca să vă introduc în detaliile geografice în caz că vă interesează. În ansamblu, dacă priveşti către N, în dreapta e marea iar în stânga muntele, distanţa dintre ele fiind de o oră de mers cu maşina. Aşadar, premizele unei vacanţe de vis, pe măsura bugetului unei familii muncitoare şi oneste.
Deplasarea din Bucureşti am făcut-o cu autocarul în maxim 12 ore şi totul a decurs fără surprize neplăcute şi destul de confortabil, spre deosebire de nevastă-mea care blestema spătarul scaunului. Am ajuns dimineaţa în Paralia, şi când limbile ceasului se îndreptau agale spre orele 9, eu deja mă scăldam în ditamai balta sărată. Ne-am cazat la orele 12, fix după ce am terminat bălăceala de debut, într-un hotel decent, COSMOS, camera fiind foarte curată şi zona extrem de liniştită, exact ceea ce îmi doream. 
Şi timp de 15 zile a fost sărbătoare! Libertăţi pe care le trecusem în plan secund şi-au recăpătat sensurile şi mi-am redescoperit plăcerea pentru lenevit pe plajă, la umbra soarelui, în zgomot de mare, aţipind în dozele de bere. Dar să nu credeţi că doar asta am făcut timp de două săptămâni.
Tovarăşul meu grec, originar din Katerini, cel care a prins rădăcini în urbea mea natală, ne-a arătat o parte din frumuseţile Greciei, necunoscute agenţiilor de turism şi necălcate de turiştii neciopliţi, în special sârbi. Şi cel mai plăcut moment l-a reprezentat reîntoarcerea pe Olimp şi baia la cascadele feerice. Unul dintre cele mai frumoase locuri din Grecia! Apa, extrem de rece, numai bună pentru reumatici şi beţivi, limpede încât puteai să-ţi priveşti negii de pe degetele de la picioare şi jegul de sub unghii!
Acum aş vrea să trec în revistă reperele esenţiale ale acestei minunate vacanţe, punctele forte, minusurile, avantajele, dezavantajele, impresiile mele şi ale altora, ş.a.m.d.
În primul rând e imposibil să nu observi calitatea şoselelor greceşti. Au autostrăzi şi între sate. Apoi calitatea materialului lor uman e un alt reper, exemplu de luat în seamă de către populaţia meleagurilor noastre, îmbâcsită de stres şi pusă pe scandal. Toţi grecii pe care i-am cunoscut au fost neaşteptat de politicoşi, şi n-o spun la modul ironic, interesaţi să afle mai multe despre ţara mea, despre tradiţii, istorie, mod de viaţă, cultură.
Bineînţeles că m-am spurcat la vorbă şi am început să torn numai minciuni, fiindcă ţara mea de azi, aşa cum o văd, e terminată psihic. Am fost pus într-o postură neplăcută, neştiind cum să-mi conving auditoriul că patria mea e diferită de schiţele din rândurile presei internaţionale.
Sârbii sunt slab pregătiţi de viaţă, personalităţile instabile le marchează preponderent paşii eşecului şi pe măsură ce cunoşti mai mulţi, te feliciţi narcisist în oglindă că mama n-a fost purtătoare de sloboz sârbesc. No shit!
Printre şezlonguri, cearşafuri şi prosoape aruncate pe nisip, se plimbă cu durere-n oase negustorii ambulanţi de diferite naţionalităţi. Un nigerian vinde replici ale unor picturi de rahat la 5 euro sau 2 bucăţi la 8 euro. Te abordează tranşant cu replica „Maracena Maracena” şi un zâmbet chipeş de canibal şi pleacă în şuturi până la cel mai apropiat sârb care-i cumpără murătura clonată, preţuindu-l ca pe un Picasso.
Plaja este de asemenea un spaţiu exotic de relaxare pentru câinii vagabonzi din milenara Macedonie, iertaţi de jugul eutanasierii şi scăpaţi de sub dominaţia resturilor aruncate de gyroseriile de la fiecare intersecţie. Prietenul nostru lăţos imortalizat mai jos, îşi face siesta sârguincios, cu durere în labă de larma din juru-i. Simţul proprietăţii îl face să-şi aroge drepturi asupra unei umbrele care-i invadează domeniul, nepăsându-i de stăpânul ei. În Grecia şi câinii sunt răpuşi de amiezile toride.
Apa e caldă, destul de liniştită, curată, atât timp cât sârboaicele bolnave nu-şi schimbă tamponul în apă. Algele fac plajă şi ele, însă nu dau năvală ca prin alte locaţii, năvala fiind acontată doar de sârbi după cum spuneam. Iată mai jos exemplul elocvent de sârb dobitoc care şi-a pus cearşaful fix lângă al meu şi care din 10 în 10 secunde pufăie din ţigare şi scuipă ca la uşa Belgradului. L-am înjurat furios, însă a trebuit să-mi trag catrafusele mai harcana, fiindcă familia nesimţită mă lovea cu fumul consistent şi cu duhoarea nativă. Nevasta a fost şi mai arţăgoasă, boscorodindu-l pe ţăranul biped şi aruncându-i nisip în capul gelat.
Neamurile slave se simt ca la ele acasă domne! Şi dacă suntem la mare, toată lumea îşi face de cap şi caută aventuri sălbatice la asfinţitul zilei. Iat-o şi pe minipiţi serbian fufă, care negociază un viol delicios cu doi negri bulangii, făcători de fericire straşnică. Minipiţi sexi n-are mai mult de 15 ani însă pofteşte la cotor. Şi-a adus şi ajutoare în argumentarea dorinţei ei serioase. Soră-sa de 10 ani şi o huidumă de o vârstă îndoielnică din cauza rotocoalelor de şunci. Negru number one îi face cadou un pupic pe obrăjor, pare-se ăsta e romantic incurabil, şi îi promite că o duce să vadă răsăritul cotorului la lumina fluorescentă din veceul din Omilos. Second negru, nemulţumit de decolteul sexos al domnişoarei minipiţi, îi dă o geantă din piele de şobolan, şi îi promite că-şi acompaniază tovarăşul la veceu. Astea se cacă pe ele de bucurie şi se despart amical într-o explozie de frenezie şi chicoteli de parcă deja se udaseră la subsuori.
Totuşi să nu denigrăm seminţia sârbească în asemenea hal, mai ales când noi suntem vecinii lor în geografie, obiceiuri şi prostie. Pentru că nu mare îmi este mirarea când la câţiva metri de mine, aud vocile stridente ale căutătorilor de comori egeene, vestiţii noştri romales, ieşâţi hîn lume troiţar neamu' halele! Hau venit să vază şî iei tradiţili şî meşteşugili dîn halte ţări numa' cî n-or găsît corturli şî focu' dă la ceaun. Cică a ieşât ţâganii la bronzat la paralia să moară janclovandam! Jupâna ţigâneasă îşi ceartă poradelu' jegos şî jegărât:
"-Unde pizda mumii tale umbli boo şobolanule? Vrei să te hâneci aiceşea mo fraierule? Cine dreacului mai ploteşte mă hasigorarea da-ţi-aş ţâţă în limbă de borâciune!
-Haoleo mămică, să moară mama dacă am vrut să mă înec! Fusei şi-o să mă spăl la cur şi dedui neşte beşini că mă trecu' să moară jiji!
-Te-am dus şî la paralia şî tu te caci pă tine, ţîgan nesimţit
-Taci fo mamă că învăţai să înot. Pot să stau şî la soprafaţă!"
Lacrimi în paradis! Etnicii erau liniştiţi, cu mult mai simpatici decât conaţionalii lor rămaşi acasă. Aversiunea este uneori exagerată, dar doar ei sunt vinovaţi pentru asta şi lucrurile mereu vor sta aşa.
Paralia este un paradis al blănurilor, al bijuteriilor ieftine, al fast-foodurilor şi al multor manufacturi contrafăcute. Pe fiecare străduţă, fiecare alee întâlneşti câte un comerciant care te cheamă insistent să-ţi arate marfa, indiferent că te interesează au ba. Toată lumea vinde câte ceva şi, după ora 7 seara, staţiunea se animă, totul e un imens furnicar. Gălăgie, muzică, sunete, culori, mirosuri, vai de capul tău nene! Preţuri mici şi mari, calfe şi zidari, şi cam pe la toate dughenele se vorbeşte româna. Tu îi saluţi politicos Kalispera şi ei pribegii te întâmpină cu bună seara, mai mai să te ia la bătaie. Românii servitori imediat îşi recunosc compatrioţii ieşiţi gură-cască la cumpărături. Doar românii se uită 15 minute la un produs şi pleacă, aviz scumpei mele neveste (sîc).
Gagicile din peisaj, nebunie cu ele vărule! Despuiate şi pregătite de buşeală la belengher ţac-pac! Cele mai multe sunt văruite pe faţă, după ce în prealabil au turnat un strat de tencuială peste chipul de madonă celestă. Şi uite aşa gletuite, bântuie toată staţiunea după ţoale trenduite şi flecuşteţuri de agăţat pe ele! Când s-apropie ora 11 e vrăjmăşie în cartier. Umblă în curul gol pe căile discotecilor, senzuale şi minore, în vervă procreativă, căutând muşterii seci care să le finanţeze o noapte în alcool şi să le guste tsipoura de sub burtă.
Dar la capăt de drum, liniştea se aşterne pentru câteva minute şi Paralia reîncepe ciclul tumultuos al verii continue, înghiţind nepăsarea căutătorilor de artefacte de la miezul nopţii şi a pescarilor de conjunctură!
