După câteva luni de frecţie în urbea picturală macerată, am hotărât să merg la capitală să-mi destind neuronii cu privelişti noi şi să respir tradiţionalul aer de Bucureşti, încercând să mă amestec în decor şi să nu-mi deconspir identitatea şubredă de provincial panicat.
Frumoasă capitală avem. Momentul de maximă exaltare este intrarea la metrou, când mă minunez de grădina Domnului, varietăţile biocenozei mă copleşesc vizual şi acustic, punct ce culmină cu detaşarea spirituală, eliberarea de suferinţe şi fericirea supremă. Uite aşa ating unii nirvana seara târziu după o zi de muncă!
Bălării! Toţi colegii mei de drum sunt ai dracu’ de măcinaţi de mărunţişuri, toţi posomorâţi de parcă au ieşit din groapa holocaustului şi acasă îi aşteaptă apocalipsa, unii citesc cărţulii dar nu înţeleg ce reuşesc ei să înţeleagă în hărmălaia generală, alţii îşi înfundă căştile în urechi şi închid ochii simpatizând cu întunericul din underground, visându-se probabil în Ibiza frecând vreo Innă băşinoasă.
Bucureştiul e o enclavă culturală. Există capitala şi restul ţării. Toţi vor să ajungă în Bucureşti pentru că aici e moda, aici sunt fiţele, iarba e din belşug, prafurile la fel, cluburile gârlă. Aici sunt oportunităţi de dezvoltare profesională, ideile de afaceri se pun pe roate doar aici, firmele te roagă să te angajeze, oamenii sunt diferiţi, cu mult mai luminaţi intelectual, posibilităţile de distracţie într-o noapte de sâmbătă sunt nelimitate, sex în grup în cămine, sex oral în toalete, sex anal în spatele garajului, sex pizdos într-o limuzină cu două sticle de şampanie. Doar şampanie…
Mirajul Bucureştiului te împresoară de cum ai ieşit pe stradă. Nu mare mi-a fost mirarea când o domnişoară blazată însoţită de un gâde lingvistic (sau limbist) mi-a tăiat calea fluturându-şi curul gol pe sub nasul meu, în dezaprobul consternat al iubitei mele soţii. Un petec de zdreanţă îi acoperea splendoarea bucilor, dar dintr-însa năvălea cotropitor obiectul muncii nocturne, în plină societate educată. Curvă necivilizată!
Puhoi de lume pe străzi la o oră la care lumea urbei mele doarme cu durere în coate de agitaţia firii. Gălăgie obositoare la fiecare colţ, chiţăieli nefondate, râsete isterice la vreo poantă expirată, claxoane îndrăcite, semafoare necoordonate între ele, fandoseli de la un pas la altul, modă de nepriceput pentru creierii mei. Într-un cuvânt sintetizator: Frumos!
Şi uite aşa mergând, hopa că mă trezesc în faţa unei ditamai case cu rezonanţe nemţeşti, Kulturhaus. Casa asta de cultură în fapt e un mare club în care diversitatea e la ea acasă. Încă de la intrare mirosul proaspăt de iarbă îţi umezeşte şi calmează nările iar bunadispoziţie te copleşeşte instant. Remarc posibilitatea de a selecta muzica pe care doresc s-o ascult, optând pentru odaia care mă reprezintă. Vreau rock, mă duc şi-mi agit pletele. Vreau minimal, bag un ecstasy şi mă duc la demisol. Vreau pop şi alte variaţiuni, la etaj se poartă. Fum peste tot!
Buimăcit, mă retrag cu gaşca mea la bar şi-mi trag un 0,33 de vară, pe o ieftineală bizară pentru capitalişti. Pe perete atârnă o plasmă pe care se succed imagini alb-negru cu şi despre…porn. Hellyeah, ăştia te deprimau în toată regula. În numele artei, picturi, schiţe şi alte poze răvăşitoare pentru domnişoarele neiniţiate, prevesteau cum se va sfârşi noaptea pentru multe dintre cele bete prezenţe din Kulturhaus. Feministele se scârbeau la modul dramatic dar nu reuşeau să-şi ascundă curiozitatea îndrăzneaţă năzuind spre anumite poziţii defăimătoare. Băjeţii o ardeau bericios pe dume sexuale despre potenţă şi minute.
Conştient că face parte din normalitatea tiparelor din club, am trecut mai departe deloc frustrat, puţin amuzat şi am năvălit în camera de zbănţuială. Bineînţeles, miros înţepător de iarbă pe toată durata spectacolului...Acolo ce să vezi, toţi înnebuniseră, dansuri din coate, genunchi, colţuri de dulapuri, şifoniere, umeraşe, mobilă în mişcare frăţioare. La un moment dat se bagă Cypress şi toţi o iau razna cu sticlele în mâini. Tătele, aici e de mine, să dea dracii în ea de provincie!
Nimeni n-avea treabă cu tine şi toţi se bucurau ca satanele la racolat suflete pure. Frenezie totală! Muzica urla mai ceva ca Monica Anghel. Recunosc că mi-a plăcut atmosfera, decenţa muzicii m-a captivat până în momentul când timpanele au obosit şi-am hotărât să trec în amintire noaptea asta!
Periplul cultural a continuat, căci a doua seară ne-am deplasat pe Arthur Verona pentru a participa la Street Delivery.
Bâlci stradal cu exponate variate care mai de care mai viu colorate, manifestare decursă din dorinţa unor oameni de a scoate din casă majoritatea conectată la reţelele de socializare, majoritate ce uită de viaţă.
Un pâlc de oameni dansa pe DnB sau alte ritmuri mai puţin cunoscute de crema comercialului, un alt pâlc se trăgea vesel în poză, câţiva artişti ambulanţi pictau pereţii cu o măiestrie demnă de invidiat, toată lumea vindea câte ceva. Am găsit o familie care vindea o poşetă din dischete de floppy scoase din uz, lănţişoare din rezistenţe şi condensatori, fotografii pe lemn afumat şi alte ciudăţenii. Târg. Din nou: Frumos frate!
Referitor la modă, la hainele pe care tinerii hotărăsc să le pună pe ei pentru a atrage priviri, comentariile sunt de prisos. Eu aruncat în jeanşi, nădragi şi geacă, tricou fără paiaţe, branduri sau figuri celebre, şi o pereche modestă de snickerşi, făceam clar notă discordantă. O adevărată încântare pentru ochi privind la zarpalele domnişoarelor posedate de atâta nonconformism! Şi masculii exaltau prin extravaganţă!
Culori contrastante supărător de aprinse, linii novatoare prost cadenţate, combinaţii şi mai drăcoase decât horoscopul doamnei naţionale Neti Sandu. Eh draci! Dar cine sunt eu să critic? Aşa e moda! Coafura e un alt ingredient ce condimentează privirile ignorantului.
Şi uite aşa ţăranul provincial s-a integrat în pestriţul bucureştean, căci la fiecare pas întâlneam alţi ţărani provinciali ce mă făceau să nu mă simt atât de stingherit. Căci, slavă Domnului că nu m-a lăsat singur, dar la capitală s-au strâns multe rase pământeşti de prin şubrezeniile proletariatului venetic.
Seara s-a terminat cu un concert susţinut de Subcarpaţi şi alţi invitaţi în aclamaţiile mulţimii trosnite de bere şi iarbă! M-am ales şi cu un CD şi cu câteva întrebări din partea unor necunoscuţi ageamii: „Bă tu eşti ăla de la trupa aia cu „Delicios”? Am ascultat şi io coaie, bravo bă!” Gândacul era şi el provincial şi se băga în seamă ca musca la urda rectului.
Şi ca să-mi consfinţesc reputaţia de ţăran, o uşchesc în boschete ca Patrocle şi mă ţârcâi cu o plăcere neobişnuită, amintindu-mi de urbea mea şi de garda ce ne fugărea. Ah ce uşurare! Dă-o dracu de reputaţie că pân’ acas’ eram fleaşcă bre!
Ce învăţăminte am tras din acest conflict epocal de weekend? E rău să fii normal!
Frumoasă capitală avem. Momentul de maximă exaltare este intrarea la metrou, când mă minunez de grădina Domnului, varietăţile biocenozei mă copleşesc vizual şi acustic, punct ce culmină cu detaşarea spirituală, eliberarea de suferinţe şi fericirea supremă. Uite aşa ating unii nirvana seara târziu după o zi de muncă!
Bălării! Toţi colegii mei de drum sunt ai dracu’ de măcinaţi de mărunţişuri, toţi posomorâţi de parcă au ieşit din groapa holocaustului şi acasă îi aşteaptă apocalipsa, unii citesc cărţulii dar nu înţeleg ce reuşesc ei să înţeleagă în hărmălaia generală, alţii îşi înfundă căştile în urechi şi închid ochii simpatizând cu întunericul din underground, visându-se probabil în Ibiza frecând vreo Innă băşinoasă.
Bucureştiul e o enclavă culturală. Există capitala şi restul ţării. Toţi vor să ajungă în Bucureşti pentru că aici e moda, aici sunt fiţele, iarba e din belşug, prafurile la fel, cluburile gârlă. Aici sunt oportunităţi de dezvoltare profesională, ideile de afaceri se pun pe roate doar aici, firmele te roagă să te angajeze, oamenii sunt diferiţi, cu mult mai luminaţi intelectual, posibilităţile de distracţie într-o noapte de sâmbătă sunt nelimitate, sex în grup în cămine, sex oral în toalete, sex anal în spatele garajului, sex pizdos într-o limuzină cu două sticle de şampanie. Doar şampanie…
Mirajul Bucureştiului te împresoară de cum ai ieşit pe stradă. Nu mare mi-a fost mirarea când o domnişoară blazată însoţită de un gâde lingvistic (sau limbist) mi-a tăiat calea fluturându-şi curul gol pe sub nasul meu, în dezaprobul consternat al iubitei mele soţii. Un petec de zdreanţă îi acoperea splendoarea bucilor, dar dintr-însa năvălea cotropitor obiectul muncii nocturne, în plină societate educată. Curvă necivilizată!
Puhoi de lume pe străzi la o oră la care lumea urbei mele doarme cu durere în coate de agitaţia firii. Gălăgie obositoare la fiecare colţ, chiţăieli nefondate, râsete isterice la vreo poantă expirată, claxoane îndrăcite, semafoare necoordonate între ele, fandoseli de la un pas la altul, modă de nepriceput pentru creierii mei. Într-un cuvânt sintetizator: Frumos!
Şi uite aşa mergând, hopa că mă trezesc în faţa unei ditamai case cu rezonanţe nemţeşti, Kulturhaus. Casa asta de cultură în fapt e un mare club în care diversitatea e la ea acasă. Încă de la intrare mirosul proaspăt de iarbă îţi umezeşte şi calmează nările iar bunadispoziţie te copleşeşte instant. Remarc posibilitatea de a selecta muzica pe care doresc s-o ascult, optând pentru odaia care mă reprezintă. Vreau rock, mă duc şi-mi agit pletele. Vreau minimal, bag un ecstasy şi mă duc la demisol. Vreau pop şi alte variaţiuni, la etaj se poartă. Fum peste tot!
Buimăcit, mă retrag cu gaşca mea la bar şi-mi trag un 0,33 de vară, pe o ieftineală bizară pentru capitalişti. Pe perete atârnă o plasmă pe care se succed imagini alb-negru cu şi despre…porn. Hellyeah, ăştia te deprimau în toată regula. În numele artei, picturi, schiţe şi alte poze răvăşitoare pentru domnişoarele neiniţiate, prevesteau cum se va sfârşi noaptea pentru multe dintre cele bete prezenţe din Kulturhaus. Feministele se scârbeau la modul dramatic dar nu reuşeau să-şi ascundă curiozitatea îndrăzneaţă năzuind spre anumite poziţii defăimătoare. Băjeţii o ardeau bericios pe dume sexuale despre potenţă şi minute.
Conştient că face parte din normalitatea tiparelor din club, am trecut mai departe deloc frustrat, puţin amuzat şi am năvălit în camera de zbănţuială. Bineînţeles, miros înţepător de iarbă pe toată durata spectacolului...Acolo ce să vezi, toţi înnebuniseră, dansuri din coate, genunchi, colţuri de dulapuri, şifoniere, umeraşe, mobilă în mişcare frăţioare. La un moment dat se bagă Cypress şi toţi o iau razna cu sticlele în mâini. Tătele, aici e de mine, să dea dracii în ea de provincie!
Nimeni n-avea treabă cu tine şi toţi se bucurau ca satanele la racolat suflete pure. Frenezie totală! Muzica urla mai ceva ca Monica Anghel. Recunosc că mi-a plăcut atmosfera, decenţa muzicii m-a captivat până în momentul când timpanele au obosit şi-am hotărât să trec în amintire noaptea asta!
Periplul cultural a continuat, căci a doua seară ne-am deplasat pe Arthur Verona pentru a participa la Street Delivery.
Bâlci stradal cu exponate variate care mai de care mai viu colorate, manifestare decursă din dorinţa unor oameni de a scoate din casă majoritatea conectată la reţelele de socializare, majoritate ce uită de viaţă.
Un pâlc de oameni dansa pe DnB sau alte ritmuri mai puţin cunoscute de crema comercialului, un alt pâlc se trăgea vesel în poză, câţiva artişti ambulanţi pictau pereţii cu o măiestrie demnă de invidiat, toată lumea vindea câte ceva. Am găsit o familie care vindea o poşetă din dischete de floppy scoase din uz, lănţişoare din rezistenţe şi condensatori, fotografii pe lemn afumat şi alte ciudăţenii. Târg. Din nou: Frumos frate!
Referitor la modă, la hainele pe care tinerii hotărăsc să le pună pe ei pentru a atrage priviri, comentariile sunt de prisos. Eu aruncat în jeanşi, nădragi şi geacă, tricou fără paiaţe, branduri sau figuri celebre, şi o pereche modestă de snickerşi, făceam clar notă discordantă. O adevărată încântare pentru ochi privind la zarpalele domnişoarelor posedate de atâta nonconformism! Şi masculii exaltau prin extravaganţă!
Culori contrastante supărător de aprinse, linii novatoare prost cadenţate, combinaţii şi mai drăcoase decât horoscopul doamnei naţionale Neti Sandu. Eh draci! Dar cine sunt eu să critic? Aşa e moda! Coafura e un alt ingredient ce condimentează privirile ignorantului.
Şi uite aşa ţăranul provincial s-a integrat în pestriţul bucureştean, căci la fiecare pas întâlneam alţi ţărani provinciali ce mă făceau să nu mă simt atât de stingherit. Căci, slavă Domnului că nu m-a lăsat singur, dar la capitală s-au strâns multe rase pământeşti de prin şubrezeniile proletariatului venetic.
Seara s-a terminat cu un concert susţinut de Subcarpaţi şi alţi invitaţi în aclamaţiile mulţimii trosnite de bere şi iarbă! M-am ales şi cu un CD şi cu câteva întrebări din partea unor necunoscuţi ageamii: „Bă tu eşti ăla de la trupa aia cu „Delicios”? Am ascultat şi io coaie, bravo bă!” Gândacul era şi el provincial şi se băga în seamă ca musca la urda rectului.
Şi ca să-mi consfinţesc reputaţia de ţăran, o uşchesc în boschete ca Patrocle şi mă ţârcâi cu o plăcere neobişnuită, amintindu-mi de urbea mea şi de garda ce ne fugărea. Ah ce uşurare! Dă-o dracu de reputaţie că pân’ acas’ eram fleaşcă bre!
Ce învăţăminte am tras din acest conflict epocal de weekend? E rău să fii normal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu